Cerințe legislative
D.C.P.M. de la 1 martir 1991 definește zgomotul precum: "...orice sunet care provoacă omului efecte nedorite,deranjatoare, dăunătoare sau care cauzează ori deteriorare calitativă a mediului".
O majoră precizație vine dată de Legea 26 octombrie 1995 n. 447 care specifică: "... în gradul de a provoca enervări sau deranj pentru odihnă și ale activităților umane, pericol pentru sănătate, deteriorarea ecosistemelor, a bunurilor materiale, a monumentelor, a mediului locuit, a mediului extern sau în gradul de a interferi cu utilizarea legitimă a acestor medii”.
Urechia umană simte variațiiloe de presiune sonoră care nu sunt de tipul linear, dar logaritmice. Aceste variații vin exprimate în decibeli (dB), care sunt o unitate de variație logaritmică care indică raportul de presiune acustică măsurată cu cel de referiment.
La urma măsurării nivelelor de poluare acustică vine utilizat un parametrul specific definit precum "nivel continuu echivalent de presiune sonoră ponderat 'A' " și indicat cu dB(A). Aceste măsurări trebuie să fie efectuate de tehnici specialiști în acustică cu ajutorul a anumite dispozitive (fonometre, microfoane, filtre, ecc.).
Sunetele care urechia umană este în gradul de a percepi sunt acele care se găsesc în interiorul așa numitei bandă sonoră, caracterizată de frecvențe
cuprinse între 16 Hz și 16000 Hz și8 de nivelele de presiune sonoră până la circa 130 dB.

Legislatorul italian, pentru a face față problemei de poluare acustică a decis să introducă așa numita zonă acustică a teritoriului:teritoriile comunale vin divize în zone omogene din punct de vedere acustic, adică arii caracteristice urbanisme pentru planificări și funcționări analogice.
Procesul de clasificare a zonel este primul din o serie de etape operative care ajută la elaborarea unei zone acustice. La urma împărțirii teritoriului în zone omogene se aleg parametre indicatoare a densității locuitorilor, a activităților comercialei, industriale, artizanale și traficul relativ. Ariile, așa numite de D.P.C.M. 14 noiembrie 1997, sunt șase (tabel 10.3).
Limitele maxime a nivelului sonor (Leq) sunt în schimb patru conform Legii cu privire la poluarea acustică și cuantificate de Decretul D.P.C.M. 14 noiembrie 1997, definite precum:

• valoare limită de emisie: valoarea maximă a zgomotului care poate și produs de o sursă sonoră, măsurată în apropierea sursei însuși;
• valoare de atenție: valoarea zgomotului care semnalizează prezența unui potențial risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu;
• valoarea calității: valoare zgomotului permis cu scurte, medii, mari perioade cu tehnologiile și metodele de reabilitare disponibile, pentru a realiza obiectivele de tutelare prevăzute de prezenta lege;
• valoare limită de producere: valoarea maximă a zgomotului care poate fi produs de una sau mai multe surse sonore în mediu locuit sau în mediu extern, măsurată în apropierea receptorilor.

Valoarea de măsurare a limitei se divide la rândul său în:

• valoare limită absolută, determinată cu referimentul la nivelul de zgomot ambiental;
• valoare limită diferențială, determinată cu referimentul la diferența între nivelul echivalent al zgomotului ambiental și al zgomotului reziduu.

Valorile de atenție pot fi detectate în timp pe termen lung (TL), că astfel reprezintă o împreunare sufiecient de amplă a timpurilor de referiment TR în interior căruia sunt valutate valorile de atenție. Duratura de TL este corelată variațiilor factorilor care influențează zgomotul pe termen lung: acest timp permite de a valuta din punct de vedere al zgomotului teritoriul de examinat.
Prin timp de referiment (TR) se înțelege perioada zilei în interul căreia sunt efectuate măsurile.
Dcaă luați ca exemplu un grup electrogen dotat cu un motor și un alternator se vede că acesta este o sursă sonoră cu un nivel acustic de emisie a zgomotului de circa 100 dB(A) fără nici un tip de protecție și cu un spectru de sunet. Învestigând cauzele zgomotului se poate detecta cauza provocării zgomotului din diferite motive în timp ce alternatorul produce zgomot în general din trei motive.
Aceste cauze practic sunt imposibil de eliminate și sunt o povară utilizării finale a grupului electrogen care trebuie să pregătească anumite intervenții pentru a conține emisiile acustice sub limitele și maximele stabilite de lege.
Prin urmare propunerea de soluționare cuprinzând un grup electrogen trebuie să conțină detaliile necesare pentru a reduce zgomotul și în orice caz expunerea la acestea. În particular, pentru o corectă proiectare acustică, trebuie în primul rând individuate principalele surse de risc de expunere la zgomot, ținând cont atât de nivelele de zgomot a mașini singulare cât și de dizlocația respect ariilor de staționare a angajaților.
În cazul localurilor cu mari dimensiuni este verificat des că se ajund nivele cu mari zgomote cauzate de suma nivelelor sonore produse de numeroase mașini fiecare nu neapărat foarte zgomotoase sau pentru efectele numeroaselor surse sonore. 
Durata acestui proces este strâns legată gradului de absorbire a localului și este cunoscut precum timp de reverberație; cu cât acesta este mai jos  (0,8 ± 1,5 secunde) mai bune sunt condițiile mediului. Timpul de reverberație depinde în general de:

• frecvența sunetului emis de sursa de zgomot;
• volumul ambientului;
• suprafața pereților;
• amenajările interioare.

Este evident în acest punct că valorile de fonoabsorbență sau coeficientul de absorbiment acustic sunt direct conectate la timpul de reverberație.