Irigațiile, în agronomie, sunt una din pricipalele operațiunile agricule care vizează diferite scopuriconform contextului ambiental și operativ. În cele mai întâlnite cazuri, această tehnică se identifică cu irigația umectară, finalizată prin creșterea de umezeală a terenului, când rezervele de apă naturale și cele din magazii sunt insuficiente pentru a acoperi nevoia culturilor. În aceste cazuri, lumezeala terenului reprezintă un factor limitant, deci tehnica crește producția unui teren agricul oferind ca rezultat o îmbunătățire a rezultatului cantitativ și, la rândul său calitativ.

Irigația este o practică foarte antică.

După ce au cules propriul grâu, pentru patru mii de ani, pe dealurile semi-aride a văile Tigrului și Eufratului ,așa zisa Semiluna fertilă, cultivatorii Eurasiei s-au gândit de a cultiva folosind apa inundațiilor din primăvară și a celor două râuri, în centru marii valei, unde precipitațiile aproape că lipsesc.

Uzul apei a inundațiilor a impus  regulile sale,organizarea marilor mese de muncitori , construirea de depozite imense pentru colectarea produsului care se cuocea în două-trei săptămâni ,dar care era suficient alimentării populației pentru întregul an.

Născută în Mesopotamia, prima cultivare cu irigații ar fi cunoscut propria copie în Egipt, după un mileniu de ani mai târziu a fost copiată, în Asia, pentru cultivările de orez, cu două milenii de ani mai târziu ulterior, de cea de porumb în Mexic și în Perù.

Evul mediu: contribuția arabilor

În Occident irigația s-ar fi dezvoltat lent. În Marea Mediterană s-ar fi extins, în Andalusia și în Sicilia, de către arabi. S-a verificat, deci, valoare de irigație padană, factor care ar fi asigurat Italiei un avataj deciziv economic pentru toate țările continentului, precum sunt atestate splendorile civiltății italiane în Evul Mediu și Renaștere.

talia nu are nici un scriitor agrar care să cuprindă, pentru trei secole, debitul economiei fundată pe irigație. Primul agronom să atesteze rolul în termene agronomice, demografice, este, în XVI, Agostino Gallo.

Secolul XX

În secolele succesive irigația nu cunoaște dezvoltări semnificative: a sa expansiune începe, sospinta determinată de creșterea populației, la începului XX, și procede, crescând potențial, până în 2000. De la primele diguri Assurbanipal și Ramsete,în patru mii de ani, la începul secolului omul a cosntruit diguri și canale pentru irigații 40 milioane de hectare, care în 1950 depășesc 110, în 1999  260,astăzi fiind centrul producției agricule mondială: 17 la sută din suprafață, 40 la sută din producția cheii laimentare. Pe 260 milioane de hectare care vin utilizate anual, 3.100 kilometri cubi de apă, mai mult de 70 la sută de disponibilitatea mondială.

Viitorul

În timp ce toate proiecțiile preved, pentru următorii treizeci de ani, expansiunea cererii alimenatre, care conform autorilor autorizați se va dubla.

Nu este ușor a reduce consumurile agriculturei, deoarece pentru fiecare kilogram de substanță uscată produsă, este nevoie, biologic, 250-300 litri de apă, în plus celei care este inevitabilă de dispersie vântului și vine absorbită de atmosferă, și pentru a produce 10 tone de cereale impune, în medie, utilizarea de10.000 tone apă; disponibilitățile sunt mereu agriculturii în orașe și industrii și nu există pe harta lumii ,mari câmpuri cu râuri unde topografia permite reaalizarea de mari diguri ,să nu fi fost construite.

Imposibilitatea de extindere a irigațiilor ar putea constitui, astfel, limita  creșterii producției alimentare, o eventualitate care Antonio Saltini, un savant al echilibrurilor alimentare mondiale, a trnsformat-+o într-o dramatică ficțiune de agribusiness  politică.

Tipuri de irigație

Viteza creșterii randamentului

Sunt tehnicile cele mai vechi, bazate pe aportul de apă pentru a reîntegra cea absorbită de plante ți nu la fel primită prin intermediul fenomenelor atmosferice.

Normal

Cea cotidiană și regulară, adaptă menținerii raportului apă/vegetație. Când satisfac întreaga nevoie a culturilor pentru întregul ciclu.

De urgență

Prin irigație de urgență, înțelegem irigația care se face pe un teren atunci când condițiile climatice verificate nu prevăd randamentul culturii.

Auxiliare

Prin irigație auxiliară, se înțelege acea operație de irigație anumită pentru a ajuta cultura în particulare perioade de slăbiciune. Diferența între irigație auxiliară și cea de urgență constă în faptul că irigația de urgență vine slăbită de un randament nu prevăzut în timp ce pentru irigația auxiliară se știe deja că se vor întâlni dificultăți, pentru a ajuta terenul.

Vizeză culturile non-native

Irigația evoluându-se în cursul istoriei a permis cultivarea de specii indigene cu clime diferite de cea a terenului în cauză, care astfel nu ar permite creșterea lor.

Termică

Apa este  în gradul de a acumula ccantități mari de căldură, profitând de aceste proprietăți este posibilă încălzirea plantelor, cum în cazul unui câmp nedecorticat sau pajiște.

Climatizantă sau de îngheț

Profitând de căldura eliberată cu înghețarea apei, se mențin organele vegetative (în particular pietrele) la o temperatură superioară celei din aer, limitând enorm daunele de îngheț. Acest sistem este utilizat îndeosebi în plantațiile de meri în Alto Adige.

Filială

Cu scopul de a întegra și a asista efectului unui tratament al terenului, cum ar fi răspândirea unui ierbicid sau pentru a facilita execuția unei lucrări.

Pigmentare

Irigația care vine practicată, peentru exigențe comerciale, cu scopul de a provocarea virarea culorii  fructelor (ex. în livezile cu mere în Trentino, 15 zile înainte de racoltă), întrucât evoporarea cauzează reducerea clorofilei  purtând la evidențiarea pigmentului (culoare verde tipic).

Nevoia de irigare

Pentru a calcula nevoia de irigare a unui câmp eludând consumul de apă într-un an (ploi, creșterea apelor subterane,apa reținută de teren)nevoile hidrice a culturilor obținând în acest mod nevoiloe nete de irigare, la care vin ajunse pierderile întâlnite în cursul irigației. În general, consumurile de apă a culturilor depind de obicei de trei elemente:

• condițiile climatice, individuate de variabile precum temperatura și umezeala aerului, radiația solară și viteza vântului;
• gradul de dezvoltare a culturii și acoperirea solului;
• evoluția dinamică a factorului de umezeală a solului;

O metodă răspândită pentru a valuta nevoile de irigații maxime a cultivărilor bazată pe calcularea produsului a evapotranspirației de referiment ET₀, care depinde de condițiile climatice, și de un coeficient cultural k_c care reprezintă o măsură de dezvoltare vegetativă a unei culturi specifice în diferite faze fenologice.

Conoscând aportul de ploaie Pn netă cantității de apă înterceptată  de aparatul foliar,maxima cerință de irigație (Irr)  este definită în următorul mod:

Informația relativă coeficientului culturii k_c este extrem de variabilă, chiar și în interul aceleași tip de cultură, deoarece depinde de numeroși factori, precum data și densitatea seminței, cantitatea de substanțe nutritive, natura solului și practici agronomice. Observarea de la satelit permite monitorarea dezvoltării  vegetației, cu mare detaliu și precizie. De mai bine de douăzeci de ani, suprafața pământului vine în mod repetat fotografată din spațiu, mulțumită sateliților artificiali dotați cu "ochiuri" destul de puternice, în gradul de a efectua o monitorizare continuă a mediului (apă, sol, atmosferă). Evoluția tehnologică a acestor senzoare permite astăzi de a releva detalii de dimensiune inferioare la 1 metru de înălțime de mai bine de 700 km, utilizând nu doar câmpul viziv cât și cel infraroșu.

Echipamente pentru irigații

Pentru colectarea, transportul și distribuirea apei, modernele sisteme de irigație fac uzul de conducte, rezervoare, tubații, pompe, irigatori și echipamente accesorii (supape, filtre, etc.). Pompele folosite pentru ridicarea apei din puțuri pot scufundate; pompa având necesitate de un tub de aspirație, care în schimb lipsește pompei submersibile.